Home / 5/2019  / Restaurarea, renovarea Centrului Ordinului Arhitecților din România – Filiala București – STARH

Restaurarea, renovarea Centrului Ordinului Arhitecților din România – Filiala București – STARH

Clădirea, construită în anul 1927 și semnată de unul dintre exponenții arhitecturii neo-românești, arh. Florea Stănculescu, a fost folosită drept casă unifamilială. Cea mai mare provocare pe care proiectul avea să o depășească folosind resurse

Amplasament : București, România

Titlu proiect: Restaurarea, renovarea sediului Ordinului Arhitecților din România – Filiala Bucurști 

Autori: STARH – Birou de arhitectură (Florian & Iulia Stanciu)

Arhitecți colaboratori: Cosmin Gălățianu, Cristian Alexandru Beșliu, Cosmin Valentin Georgescu, Horia Constantin Munteanu, Octavian Bîrsan

Mobilier: Cristian Zielinski

Companie de construcții: CELLA COSIMEX

Inginerie structurală: MIRO GROUP

Inginerie: VDB INSTA L

Artiști: Ștefan Neacșu, Virgil Scripcariu

Suprafață totală: 268 mp / sqm

Suprafață utilă etaj: 397 mp / sqm

Anul realizării: 2015–2017

Fotografii: Radu Malașincu

 

Clădirea, construită în anul 1927 și semnată de unul dintre exponenții arhitecturii neo-românești, arh. Florea Stănculescu, a fost folosită drept casă unifamilială. Cea mai mare provocare pe care proiectul avea să o depășească folosind resurse minimale a fost obținerea unui nou statut pentru clădire – acela de funcțiune publică și de reprezentare în cadrul orașului a Filialei București a Ordinului Arhitecților din Romania. Tema proiectlui a fost subiectul unei competiții locale pentru conversia casei în Centrul OAR Filiala București, găzduind birouri, o bibliotecă, spații pentru întâlniri și spații pentru ateliere. Lotul este parte din zona istorică a Bucureștiului, totuși într-o piață urbană destructurată. În acest context inegal, clădirea apare nealiniată în unicitatea ei, fapt care în mod paradoxal îi oferă o aparență delicată, în rolul unui fragment al orașului interbelic adus în prezent. Am încercat să nu intervenim vizibil, deci proiectul a fost despre a descoperi limitele în care gestul intervenției poate rămâne neobservat.

 

Proiectul a speculat această localizare de «balama» între funțiile educaționale și rezidențiale pentru a crea o legătură cu Liceul Cervantes – pentru a facilita un parteneriat în curricula arhitecturală. Înțelegerea contextului a ajutat le generarea unei fuziuni cu cartierul. Micuța casă cu o amprentă la sol de 118 mp are compartimentarea tipică «caselor vagon» ale orașului, camere comunicante cu uși din sticlă unde primul etaj adăpostește dormitoare, iar mansarda și subsolul folosesc drept anexe. Am lucrat pentru a densifica zona, însă respectând existentul, pentru că ne-am dorit să nu modificăm întegritatea tipologiei. Clădirea, nelocuită de mulți ani, era într-o stare de degradare medie din cauza infiltrărilor de apă. Intervenția a implicat o discretă extensie a spațiilor interioare principale, care a generat noi conexiuni spațiale și de vizibilitate între nivele pentru a indica un o senzație de intergritate din fiecare parte a interiorului. Plăcile au fost străpunse de «ochi de sticlă», iar zona bibliotecii a fost dezvoltată pe două niveluri care lasă la vedere vechea structură din lemn. Ne-am dorit să creăm deschideri similare către exterior, către stradă și cartier. Aceste deschideri trebuie să fie «înghețate în timp» către grădină prin expresiva structura metalică din profile de armătură. Structura clădirii existente este făcută din lemn portant și grinzi de podea.

 

Extinderea a implicat: coborârea nivelului subteran și extinderea laterală cu nișe din hol, crearea unei uși de acces pentru intrarea principală, ușoară extindere a acoperișului francez pentru a găzdui o sală de ședințe și continuarea acoperișului peste bibliotecă. Intervenția de consolidare pentru cele de mai sus a fost consistentădin subsol până în mansardă; s-a folosit o placă din beton. În parter și etaj am reconsolidat doar grinzile din lemn. Am vrut să păstrăm artefactele existente și să folosim cât mai mult din cât a trebuit să dezasamblăm în noi implantări: cărămizile sparte și sticla au fost amestecate în mozaicul pentru pavaj, plăcile de sobă au devenit difuzoare de căldură pentru apă caldă, ușile sobei – uși pentru gurile de ventilație, căpriorii decorați – suporturi pentru rafturile bibliotecii, grinzile din lemn – pavaj. Am folosit materialele comune pentru casă (ex: lemn de pin) în situații necomune (ref. ușile «cortină» ale depozitului din perete) pentru a le evidenția pe cele noi. Tuburi de oțel perforează plăcile din beton.

Review overview