Home / 1/2017  / Teorie

[vc_row][vc_column][vc_single_image image="7723" img_size="large"][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text] René Magritte, Eloge de la dialectique, acuarelă, 38x32 cm, 1936, Muzeul comunal Ixelles, Bruxel [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]Tema propusă pentru discuție și reflecție se concentrează pe premisele și consecințele mai cu seamă global-existențiale ale deciziilor luate de oameni fie de a fi mobili, fie de a fi imobili din punct de vedere

1

despre realitate și despre alte realități isamu noguchi a fost un sculptor japonez‑american de excepţie din secolul douăzeci. impresionat de opera lui constantin brâncuşi, el a lucrat vreo trei ani de zile în atelierul marelui maestru român la paris. felul criptic al acestuia de a reflecta viaţa şi realitatea l‑a inspirat

fost odată ca niciodata o casă albă,la capăt de drum, Povestea‑i în primul rând linişte, rostire continuă, ascultată la marginea oricărui înţeles; povestea des‑zideşte casa, o reface, preschimband‑o din casă în cupa umplută cu cer, în potir de taină, mutandu‑i miezul din răscrucea înţepenită a gândului şi gestului omenesc, intr‑un

VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ – Da, şi eu credeam că mi‑am construit o carapace, că pot să văd numai concepte – profunde, rotunde, multe – să nu mai percep contingentul stresant, obositor. – Ai auzit, Frank, asta este! Şi eu, Zaha Hadid, îţi spun că noi computăm, noi parametrăm, intuiţiile

CASA ȘI DRUMUL GASTON BACHELARD ȘI REVERIILE CASEI Eram în armată. De la fereastra closetului din garnizoană se vedea șirul de blocuri comuniste de peste drum. De câte ori puteam, mă retrăgeam acolo, cu un ness și o țigară, și mă uitam la ferestrele apartamentelor de bloc.

Poveștile personale pot fi una dintre cele mai interesante unelte ale arhitecturii sau urbanismului ce își propune un rol social. «Poveștile construiesc relații». Relațiile declanșează procese. Procesele pot duce la crearea de spații.

arhitectură, naraţiune, utopie – şi ideea panoptică Atâta timp cât nu e performată, simulată, «formalizată», constituită artistic (unii ar spune: estetic), adică insolitată (în sensul generalizat al şcolii formaliste ruse) şi «distanţată» (în sensul, din nou generalizat, al lui Brecht), lumea nu poate fi nici văzută, nici povestită: nu se constituie.

A INTERPRETA ŞI / SAU A IMAGINA (A CREA) Arhitectura‑povestire este circumscrisă unei taine, unui mister sau secret, descriind însăşi forma acestuia, dar fără putinţa şi poate nici voinţa de a‑l releva sau de a‑l dezvălui. Arhitectura‑povestire pre‑vede discreţia, pe de o parte ea mai curând ascunde, acoperă, maschează, iar pe