Home / 4/2019  / E1027 Pe o scară de la 1 la 10, cât de uitată ați fost în istoria arhitecturii? – Ilinca Pop

E1027 Pe o scară de la 1 la 10, cât de uitată ați fost în istoria arhitecturii? – Ilinca Pop

Întrebându-mă în ce fel se poate vorbi despre «casa de poveste» fără a dezlănțui o serie de clișee middle class, m-am oprit la gândul că ea a devenit o expresie (aproape) imposibil de utilizat într-un

«There is a cliche in everything. That’s how the truth comes in.»
Nadia de Vries, «Now That I Am a Cursed Woman», din volumul «Dark Hour»

 

Casa de poveste – o altfel de casă?
Întrebându-mă în ce fel se poate vorbi despre «casa de poveste» fără a dezlănțui o serie de clișee middle class, m-am oprit la gândul că ea a devenit o expresie (aproape) imposibil de utilizat într-un text onest despre arhitectură. Alături de «casa de vis», face parte mai degrabă din categoria expresiilor folosite în domeniul vânzărilor: «vacanță într-o casă de poveste», «cumpără apartamentul tău de poveste» și tot așa, în aceeași logică a metamemoriei folosită de producătorii de lactate cu gust «de altădată» despre care vorbește Vintilă Mihăilescu (1). Evident – și ar putea părea pedant din partea mea să spun că – anumite predispoziții individuale vor face «casa de poveste» să aibă cu siguranță sens pentru cineva și mai puțin sens pentru altcineva și (evident) că orice casă poate fi una de poveste. Dincolo de acest gând, sigur că întâmplările din casele oamenilor și din împrejurimile lor devin întotdeauna chiar poveștile caselor, pentru că arhitectura e în primul rând înțeleasă prin întrebuințare (2). Așa că voi vorbi, în continuare, despre povestea unei case, vila E1027, proiectul lui Eileen Gray de la Roquebrune-Cap-Martin, din sudul Franței.

 

E1027 – Un punct de pornire
Povestea vilei E1027 are în centru conflictul intelectual dintre autoarea proiectului, Eileen Gray, și un admirator înverșunat al vilei, Le Corbusier. Spiritul de scandal e asigurat de faimoasele fotografii cu Le Corbusier pictând dezbrăcat unul dintre pereții vilei E1027. Deși ele fac întotdeauna un rol spectaculos, și chiar obiectul unor psihanalize mai complexe, vom afla că Jean Badovici, proprietarul vilei, fusese, de fapt, încântat de întreaga punere în operă.

 

E1027 preia toate elementele de limbaj principale ale arhitecturii moderne din anii 1920, exprimând, în plus, o sensibilitate aparte mai ales prin detalii – «casa ca organism viu», în interiorul căreia «există o atmosferă potrivită vieții interioare» (3). Eileen Gray gândește proiectul pornind de la interior către exterior și de la o serie de studii de însorire, imaginând spațiul vilei în cele mai mici detalii: de la structură până la obiect. Pe lângă întregul mobilier, care, la rândul său, face parte integrantă a proiectului, arhitectura ține cont de împrejurimile sale, cu o serie de obloane ajustabile ferind zonele mai însorite de lumina excesivă și de vânt. Anumite obiecte de interior pe care Eileen Gray le gândește pentru E1027 reflectă considerația pe care o acordă tuturor simțurilor. Printre aceste obiecte se numără căruciorul pentru ceai învelit în plută, care atenuează zgomotul făcut de căni (4).

 

«The living room opens onto a terrace, from which it is divided by a range of sliding- folding windows; these open out against two column. The terrace is further screened from the outside by a set of engulfing awnings which shelter it against the southern and western sun. […] Correspondingly, anyone inside the main living room knows himself to be separated from the outside world by an intermediate zone. […] With this all, an enormous care has been taken over the surfaces […] the main ceilings are not plastered, but are in painted exposed concrete, the roof slab being suspended from the beams so as to avoid the unpleasant details at the joint of wall and ceiling, and the cracked ceiling plaster.» (5)

 

Dincolo de articolele pe tema arhitecturii vilei în sine, care lasă de-o parte, pe bună dreptate, muralele lui Corbusier, există câteva discursuri (ce se suprapun parțial) prin care povestea acestei casei a fost expusă: cel teoretic-feminist, cel psihanalitic-incriminator, cel speculativ-incriminator și cel academic-părtinitor. În spatele a ceea ce pare a fi, acum, un exercițiu de lectură (sau un experiment de sinteză) există o nemulțumire pe care contextul istoric al întâmplărilor – mijlocul secolului XX – o acutizează, din punctul meu de vedere: deși construcția vilei lui Eileen Gray este finalizată în 1929 (când Le Corbusier lucra încă la Vila Savoye și Mies van der Rohe inaugura Pavilionul Barcelonei), ea revine evident în atenția publicului abia în ultimii ani, după redeschiderea E1027 în cadrul sitului UNESCO de la Cap-Martin.

 

E1027 – Varianta investigativă
În anul 1923, Le Corbusier publica Vers une architecture, prezentând cele cinci bine cunoscute principii ale arhitecturii moderne: clădire ridicată pe pilotis, acoperișul terasă, planul liber, fereastra în bandă, fațada liberă. Ideile sale circulau deja, prin articolele publicate în L’Esprit Nouveau între 1920 și 1925, însă nu erau neapărat familiare unui public foarte larg. Faimoasa Vilă Savoye avea să fie finalizată abia în 1931. În jurul anului 1922, Eileen Gray, arhitectă de origine irlandeză stabilită în Paris, cerea prietenei sale, Evie Hone (6), exemplare din L’Esprit Nouveau, și se întâlnea, astfel, în lecturile sale, cu ceea ce urma să devină une architecture. La acea vreme, Eileen Gray nu proiectase încă nicio locuință individuală, munca ei fiind orientată către design-ul de obiect și de mobilier art deco și expusă de mai multe ori la Salon D’Automne în 1922 și 1923.

 

În 1926, prietenia dintre Eileen Gray și Jean Badovici, editorul L’Architecture Vivante, a făcut posibilă realizarea primului proiect al arhitectei: E1027, o casă de vacanță pentru Badovici în sudul Franței, la Roquebrune-Cap-Martin. Puternic sofisticată și foarte minuțioasă în arhitectura și detaliile sale, Eileen Gray trezește admirația lui Le Corbusier, care, cunoscându-l pe Jean Badovici, vizitează vila după 1930 și își petrece vacanțele acolo împreună cu «Badou». Mai târziu, în 1938, proprietarul vilei îl roagă pe bunul său prieten, Le Corbusier, să intervină cu o serie de picturi murale, fără acordul arhitectei și fără înștiințarea ei. Dovadă rămân fotografiile cu Le Corbusier pictând dezbrăcat pereții exteriori de la E1027 și picturile în sine, devenite astăzi opere protejate. Și mai târziu, în 1951, după moartea lui Badovici și după ce încearcă, fără succes, să cumpere E1027 pentru sine, Le Corbusier își construiește un mic refugiu de vacanță (Cabanon-ul) în apropierea vilei lui Eileen Gray. Decizia vine după o perioadă mai lungă în care, cu prilejul unor șantiere pe care le condusese în vecinătate, Le Corbusier legase o prietenie cu Monsieur Rebutato, proprietarul bistro-ului Etoile du Mer, unde arhitectul lua masa împreună cu echipa sa – obicei pe care îl păstrează și după finalizarea șantierelor. În 1965, arhitectul se îneacă în apele din fața vilei E1027. Fiul lui Rebutato și moștenitorul bistro-ului devine unul dintre inițiatorii proiectului turistic din jurul vilei E1027 și al Cabanonului, zonă aflată astăzi în patrimoniul UNESCO.

 

E1027 – Varianta manifestă
Eileen Gray (Kathleen Eileen Moray Smith) s-a născut la 9 August 1878, într-o familie din aristocrația irlandeză. A studiat la Slade School, în Londra, apoi la Académie Colarossi și la Académie Julian, în Paris. A lucrat alături de Seizo Sugawara, în atelierul din Paris, fiind atât de pasionată de munca pe care o făcea încât a suferit de pe urma intoxicării cu vaporii emanați de lacul folosit pentru mobilă. Începând cu 1912, a primit comenzi complexe, proiecte de amenajare interioară integrală pentru familii înstărite. Vila E1027 a fost prima locuință gândită până în cele mai mici detalii de Eileen Gray, o casă de vacanță pentru un prieten apropiat: editorul L’Architecture Vivante, Jean Badovici. Printr-o interpretare proprie a modernismului, Gray aduce o arhitectură cu totul sensibilă și, în același timp, foarte riguroasă, la Cap-Martin. Totuși, această arhitectură este trecută rapid cu vederea în literatură și publicații, unde chiar numele ei apare greșit, cu mai multe ocazii: «Helen Gray» (Le Corbusier, My Work, 1960), «Eillen Gray» (Badovici, 1924), «Eleen Gray» (Vauxcelles, 1920–1923), «Ellen Gray» (Waldemar George, 1920–1924), «Eelen Gray» (Des Canons, des munitions?) (7).

 

Prietenia dintre Badovici și Corbusier a facilitat – pentru că Badovici era proprietarul vilei – adăugarea unor picturi murale realizate de Le Corbusier între 1938 și 1939, fără voia arhitectei. O parte din picturi au fost făcute prin mărirea unor desene cu ajutorul unui proiector (8). Deși Gray nu apreciază deloc această intervenție, numind-o «act de vandalism», aflăm că Badovici îi mulțumise încântat lui Corbusier într-o scrisoare: «jos pălăria!» – spune el – pentru muralele de la E1027 (9).

 

«Your frescoes more luminous and beautiful then ever. Intact. The contented always have little need to express their joy too vocally…» (10)

 

Problema dreptului de autor în arhitectură este puțin discutată și prea puțin reglementată, chiar în zilele noastre. Ironic este, însă, că intervenția intruzivă a lui Corbusier a creat un conflict care a dus la promovarea ca obiectiv turistic a vilei E1027. Fără să devină un punct de pornire pentru dezbateri pe tema dreptului de autor în arhitectură sau pentru recuperarea unor opere uitate, E1027 pare, cu anumite ocazii, obiectul unor știri de tipul i-a vandalizat casa când ea era plecată la Tempe à Pailla – consecință a cititului printre rânduri. Și mai ironic este că acest tip de discurs nu vine în sprijinul arhitectei sau al vilei, ci, mai degrabă, în sprijinul unei revolte împotriva lui Corbusier și a mojiciei sale. În plus, descrierea unor situații care nu s-au întâmplat în realitate întăresc aura de mondenitate a conflictului. Contrar unor narațiuni pe această temă, se pare că, după 1929, când vila E1027 a început să fie locuită de Badovici, presupusa sa relație cu Eileen Gray se încheiase deja (11). Autoarea proiectului nu a locuit niciodată aici, iar Corbusier nu a luat decizia de a se năpusti asupra casei, din indivie, așa cum lasă să se înțeleagă unele articole din presa culturală:

 

«The house, meanwhile, a fragile-looking thing, endured several forms of violence. Le Corbusier visited and, apparently outraged that a woman could have made such a significant work in a style he considered his own, assaulted it with a series of garish and ugly wall paintings, which he chose to execute completely naked. He would later build a retreat for himself nearby, and drowned in the sea next to E1027 in 1965.» (12)

 

În primul rând, tipul acesta de atitudine arată foarte precis de ce e nevoie să privim uneori prin lentila studiilor de gen: afirmația de mai sus pune problema casei fragile și fără apărare – o victimă per se, în fața puterii nestăpânite – un arhitect, monumental, bărbat, alb, invidios. Or, Eileen Gray nu și-a asumat niciodată o astfel de poziție, ba dimpotrivă: este activă în sfera profesională, cu o viziune clară asupra momentului, queer și fără probleme în a se poziționa critic față de bărbații care domină profesia în acei ani. Apoi, Eileen Gray și Le Corbusier nu erau străini unul de celălalt, iar Corbu remarcase deschis arhitectura vilei cu mai multe ocazii până la momentul muralelor (13) – de altfel, cei doi se cunoscuseră, prin Badovici, în jurul anilor 1930, într-o atmosferă de admirație reciprocă. Trebuie adăugat, totuși: Le Corbusier era un mare promotor al propriei arhitecturi și nu era deloc reținut în această privință, fiind și foarte mândru, ulterior, de muralele sale, pe lângă susținerea evidentă de care avea parte. Pe când Eileen Gray nu se autopromova (mobilierul ei începe să fie produs în serie abia în anii 1970) și nu beneficiază nici pe de parte de aceeași expunere, iar complimentele lui Le Corbusier nu îi aduc niciun beneficiu. Din contră, vila E1027 este asociată, uneori, cu Badovici și, în urma muralelor, chiar cu Le Corbusier (14).

 

Mai mult, lui Eileen Gray i se acordă o importanță puțin spus marginală, chiar dacă, în 1994, Caroline Constant pune opera ei în contextul arhitecturii din a doua jumătate a secolului XX, într-o cercetare foarte relevantă despre contribuția arhitectei. Departe, însă, de a practica o arhitectură marginală, Gray respinge întru totul spiritul arhitecturii moderniste, pe care îl consideră auster și sărăcit de emoție, și aduce o interpretare proprie, o metodă de asamblare personală a limbajului specific acestei arhitecturi. Totuși, primele căutări online pentru women in modernism, women in architecture sau derivatele nu o amintesc printre figurile relevante. Ea apare, totuși, într-un articol intitulat 10 Most overlooked women in architecture, o cu totul altă poveste – la fel de nepotrivită ca sintagma women-architect în sine. Arhitecte ca Minnette de Silva, Jane Drew, Jane Jacobs, Lina Bo Bardi sau figuri contemporane ca Denise Scott Brown sau Madelon Vriesendrop, «recuperate» recent în memoria colectivă a breslei, sunt și ele, în fond, «trecute cu vederea» în istoria arhitecturii, deși sunt listate, în zilele noastre, în primele căutări, ca pioniere de seamă. Singurul lucru la care ne poate ajuta o ierarhie a gradului de uitare la care au fost supuse femeile în istoria profesiunii (o atitudine pe care o atacă și Dorte Mandrup) (15), e să măsurăm gradul de condescendență de care e capabilă contemporaneitatea.

 

Fără să mai aducem în discuție necesitatea unor abordări intersecționale, care abia foarte recent încep să își facă loc în critica practicii profesionale (16), ar fi poate necesar să ne asumăm o atitudine care să nu pornească de la întrebarea pe o scară de la 1 la 10, cam cât de uitată ați fost în istoria arhitecturii?

 

E1027 – Varianta psihanalitică
Le Corbusier era un intrus la E1027, cuibul în care cuplul Gray – Badovici obișnuia să își petreacă verile, până când Eileen a decis să își construiască propria casă în Castellar, în 1934 (17). Ce căuta Corbusier aici, în aceste condiții (18)? Ce căuta Corbu aici mai ales după ce, în același an în care intervine prin muralele de la Cap-Martin, îi scrie lui Eileen Gray:

 

«I am so happy to tell you how much those few days spent in your house have made me appreciate the rare spirit which dictates all the organization, inside and outside, and gives to the modern furniture— the equipment — such dignified form, so charming, so full of spirit.» (19)

 

Era invidios, a făcut muralul pentru a-și apropria vila? Era Eileen Gray Celălalt-ul lui Le Corbusier? Era vila E1027 objet petit a al lui Le Corbusier? Sau, mai mult, în logica rock-star-urilor care distrug camerele de hotel după turneu: a folosit Corbusier propria idee că «rolul unei picturi murale în arhitectură e să «distrugă» peretele, să îl «dematerializeze» pentru a dărâma metaforic pereții lui Eileen (20)? «Pentru Le Corbusier, muralul e o armă împotriva arhitecturii, o bombă» (21) atunci când nu e un mijloc de a spune o poveste (22). Iar povestea pe care Le Corbusier a ținut neapărat să o spună la Cap-Martin a fost cea a femeilor din Algier (23), cu portretele cărora a umplut câteva caiete în călătoriile sale (24). Femeile din Algier erau Celălalt-ul lui Le Corbusier, pe care nu le putea deține decât desenându-le (25). Și-a construit refugiul din zonă, Cabanonul, pentru a avea sub observație E1027 și s-a sinucis în fața vilei lui Eileen Gray, în apele sudului Franței, pentru că și-a dat seama că nu a fost niciodată capabil de o astfel de arhitectură – sau – nu s-a sinucis, dar ironia sorții a făcut ca moartea lui să fie privită, de pe deal, de vila protejată de vegetație, fragilă și perenă (26).

 

E1027 – Varianta părtinitoare
Jean Badovici, prietenul lui Le Corbusier, care i-a dedicat încă de la începutul anilor 1920 mai multe articole și numere ale revistei L’Architecture Vivante (27), avea o casă la Cap-Martin, vila E1027. Vila fusese proiectată de o prietenă apropiată, Eileen Gray (28), fiind și prima locuință semnată de arhitectă, după multe proiecte ample în domeniul design-ului interior. Fiind foarte buni prieteni, Le Corbusier și soția sa, Yvonne Corbusier, își petreceau vacanțele împreună cu Badovici și Madeleine Guisot, partenera acestuia, la E1027. La sfârșitul anilor 1930, Badovici îl invită pe Corbu să picteze câțiva pereți ai vilei. Sigur, intervenția lui Le Corbusier ar putea fi apărată imediat, după cum el însuși o face, presimțind confilctul, prin ideea că orice casă are o viață proprie după ce arhitectul o așază în lume – viață ulterioară care o îmbogățește și înzestrează spiritual:

 

«The walls chosen to receive nine large paintings were the most colorless and insignificant. In this way the beautiful walls have remained and the indifferent ones have become interesting….. This villa that I animated with my paintings was very beautiful, white on the interior, and it could have managed without my talents. One must recognize above all that the proprietor and I had witnessed the nourishment and development of a spatial phenomenon – a colored ambiance and spiritual (or lyrical) atmosphere – as, little by little, the paintings emerged under the brush. An immense transformation. A spiritual value introduced throughout.» (29)

 

El nu poartă decât vina artistului invitat, vina actului artistic în sine – și, în fond, scoate vila dintr-un anumit anonimat, din obscuritate. În plus, Badovici a permis și încurajat tot proiectul. Corbusier coordona șantiere pentru locuințele lui Rebutato, patronul bistro-ului Etoile du Mer, unde toată echipa de șantier lua masa. Casa de poveste a lui Corbusier nu a fost nicidecum E1027, ci Cabanonul, micul refugiu dăruit lui Yvonne, construit chiar aici pentru că legase prietenii și era atașat de Cap-Martin. Cabanonul nu era, totuși, și casa de poveste a lui Yvonne, care era nevoită să doarmă cu capul în baia improvizată în spatele unei perdele, într-un pat pliant, din cauza spațiului limitat.

 

E1027 – Varianta romantică
Deși nu există o corespondență care să ateste explicit relația de dragoste dintre Eileen Gray și Jean Badovici (30), cei doi au avut, se pare, o prietenie pe alocuri romantică, relație care s-a încheiat înainte ca Badovici să se mute în vila E1027 cu Medeleine Goisoit, cu care era foarte răutăcios, după părerea lui Yvonne Corbusier (31).
În ce privește relația dintre el și Eileen Gray, am putea crede că era bazată pe admirația profesională a editorului L’Architecture Vivante pentru arhitectă – și pe o anumită tensiune emoțională prezentă în raportul intelectual dintre cei doi, sugerată de singura scrisoare pe care el i-o adresează:

 

«Many Thanks, dear Miss Gray, for your kind words. Enjoy, Miss Gray, the rest you so need [… the pleasure that the Cote d’Azur can offer you… text in roman erased]. It was with the joy of one who is fondly attached to you that I read your reminiscences in your letter. [My admiration and my need to confess and express myself… You cannot escape from yourself by fleeing to others; you have to search deep in your own being to find equilibrium… text in roman erased]. I am flattered… that you have confidence in me, even more so for your kindness in wishing to make your gentle [illegible word]. In any case, I have tried to clothe this passion in the seemliest way possible. And in order to ennoble it have tried to set it alongside all that men hold most respectable.» (32)

 

De altfel, în lipsa altor dovezi, nu există niciun motiv care să ne facă să credem că cei doi au avut, într-adevăr, o relație romantică. Orișicum, în urma legăturii lor rămâne E1027. Chiar numele vilei păstrează, eliptic, povestea: E1027 de la E – Eileen, 10 și 2 – poziția inițialelor lui Badovici în alfabet și 7 – poziția literei G în altfabet, inițiala numelui de familie Gray – așa încât ea îl îmbrățișează simbolic pe el (33).

E drept să presupunem, oare, că Badovici îl încurajează pe Le Corbusier să intervină cu seria de murale pentru a-și demonstra proprietatea asupra vilei? E drept să presupunem că, într-un acces de stăpânire, de orgoliu rănit, nestăpânit, Badovici renunță la «tot ce are un bărbat mai respectabil» și îmbracă haina răzbunării? Sigur, am putea presupune toate aceste lucruri, însă cu siguranță nu le putem judeca acum, aici, în spirit critic.

 

 

Bibliografie:
• Zumthor, Peter, Atmosfere, Editura Fundației Arhitext Design, 2019.
• Benton, Tim. «E-1027 and the yDrôle De Guerre.» AA Files, no. 74 (2017): 123–43.
• Larmour, Paul. Irish Arts Review (2002–) 32, no. 1 (2015): 131.
• Colomina, Beatriz, «Battle lines: E.1027», Renaissance and Modern Studies, 39:1, 95–195 .
• Rykwert, Joseph, «Eileen Gray: Two Houses and an Interior, 1926–1933», Perspecta, Vol 13/14 (1971), 66–73, The MIT Press
• Constant, Caroline, «E.1027: The Nonheroic Modernism of Eileen Gray», Journal of the Society of Architectural Historians, Vol. 53, No. 3 (Sep. 1994), 265–279, Univeristy of California Press.
• Moma, No. 13 (1980), «Eileen Gray», pp. 3, Musem of Modern Art.
• Mandrup, Dorte, «I am not a female architect. I am an architect», Mai 2017, online: https://www.dezeen.com/2017/05/25/dorte-mandrup-opinion-column-gender-women-architecture-female-architect/, data accesării: 5/07/2019.
• Gordon, Alastair, «Le Corbusier’s Role in the Controversy Over Eileen Gray’s E.1027», Wall Street Journal, August 2013 online: https://www.wsj.com/articles/le-corbusiers-role-in-the-controversy-over-eileens-grays-e1027-1376948447», data accesării: 5/07/2019.
• Liz, Boulter, «Le Corbusier’s holiday home on France’s Côte d’Azur», The Guardian, Martie 2012, https://www.theguardian.com/travel/2012/mar/02/le-corbusier-home-france-nice, data accesării: 28/06/2019.
• Moore, Rowan, «Eileen Gray’s E1027: a lost legend of 20th-century architecture is resurrected» în The Guardian, apud Eileen Gray, online: https://www.theguardian.com/artanddesign/2015/may/02/eileen-gray-e1027-villa-cote-dazur-reopens-lost-legend-le-corbusier, data accesării: 20/07/2019.
• De Klerk, Khensani «Dead Fish on the Beach: the Problem with ‹Women in Architecture›» online: https://www.archdaily.com/918877/dead-fish-on-the-beach-the-problem-with-women-in-architecture, data accesării: 29/06/2019.

Review overview