Home / 5/2017  / Ilinca Pop FORME ÎN DIALOG. DIALECTICA FUNCȚIUNE-DECOR

Ilinca Pop FORME ÎN DIALOG. DIALECTICA FUNCȚIUNE-DECOR

Observațiile care au declanșat textul reflectă situații reale din interiorul aceleiași locuințe. Urmărind astfel de sisteme de obiecte de la micro (în aranjarea unor obiecte de uz casnic sau fragmente ale acestora, într-un ansamblu decorativ)

Ilinca Pop

Forme în dialog. Dialectica funcțiune-decor

obiect funcțiune funcțional funcționare nefuncțional defect utilitate util inutil inutilizabil nevoie structură organizare coerență de fragment obiect imagine simbol reprezentare inutilizabilitate dorință semn semnificat (reprezentare) semnificant (imagine) arbitraritate limbaj diferență caracteristici pozitive simbol analog coerența de fragment dialogul geamănul decorul fundalul viața obiectului

*Pe un suport dur – un blat din lemn masiv, se află o chiuvetă albă cu baterie din inox și furtun conectat la sistemul de canalizare. Lângă chiuvetă, un lighean ceramic, de mărime comparabilă cu cea a chiuvetei, așezat pe același suport din lemn. Ligheanul nu funcționează ca o chiuvetă, deși ar putea deveni o chiuvetă, prin atașarea sistemului tehnologic care să asigure funcționarea.

* Într-o cabină de duș, patru baterii din care doar una este funcțională. Oricare dintre baterii poate fi reparată, însă o parte dintre ele sunt foarte vechi și nu sunt conectate în cadrul unei instalații funcționale.

* Pe un perete, într-un suport de lemn masiv, o serie de linguri din lemn, din care doar unele pot fi folosite.

Observațiile care au declanșat textul reflectă situații reale din interiorul aceleiași locuințe. Urmărind astfel de sisteme de obiecte de la micro (în aranjarea unor obiecte de uz casnic sau fragmente ale acestora, într-un ansamblu decorativ) la macro (în cazul unui obiect sau mai multor obiecte de arhitectură) ne putem întreba: în ce măsură poate obiectul, și mai ales, obiectul de arhitectură să devină o reflecție (sau o reflectare) asupra lui însuși, fără a pierde nimic din ceea ce îi asigură funcționalitatea, deci fără a deveni doar decor? Ce se întâmplă atunci când, în arhitectură, dubla instanță a obiectului este reprezentată simultan?

Schema comunicării identifică un emițător care transmite receptorului un mesaj printr-un anumit mediu. Mediul de transmitere trebuie să fie propriu mesajului, iar mediile de comunicare sunt imprimate întotdeauna de filtrul prin care sunt obiectele sunt subiectivate. Se poate comunica, așadar, prin aranjarea obiectelor, dacă există o anumită coerență ce ține de intenția subiectului. Această coerență de ansamblu, în relație cu acțiunea de a „decora”, este dată de comunicarea dintre obiecte, prin structura în care acestea sunt așezate împreună și care conturează o anumită ambianță. Înainte de industralizare și producțiile de serie, după principiile tradiționale, aranjarea unui interior reflecta o anumită ordine socială. Astăzi, coerența de ansamblu se bazează pe funcționarea unui sistem cultural de semne, fără a implica în mod obligatoriu o unitate a gustului[1]. În anumite situații, orice interior, aparținând oricărei perioade, poate atât reflecta o anuimtă ordine socială, cât și cuprinde o serie de indicii referitoare la poziția subiectului în societate. Dincolo de o astfel de limitare, ce ține de sfera negativă (de posibilitățile materiale și culturale ale subiectului) sau de o astfel de interpretare limitată, ce ține de receptor, aranjarea obiectelor poartă și un mesaj sau reflectă o strategie proprie subiectului (cel care aranjează). Așadar, există și o importantă dimensiune sensibilă a obiectului, în care el poate fi trăit sau trăiește.

De o parte se află obiectul care răspunde unei nevoi prin utilizarea sa și de cealaltă parte obiectul ca element al unui decor sau, în anumite cazuri, obiectul muzeificat. Muzeificarea, însă, implică o instanță singulară, izolată, care comunică într-un singur sens. Atingerea obiectului muzeificat este interzisă: el poate fi stricat deși este nefuncțional, poate comunica deși este inutilizabil, dar nu este întotdeauna defect. Ceea ce stă în calea funcționării obiectului muzeificat este demersul de conservare, ne-funcționarea fiind condiția existenței sale – obiectul devine inutil în raport cu nevoia pe care o satisface inițial (este scos din uz). Obiectul muzeificat este obiectul decorativ-sacru pe care îl regăsim în interioarele domestice, fie că este „păstrat în cutie” fie că e pus de o parte, în vederea cultivării unei valori memorialistic-afective. Regăsim camere specializate în păstrarea acestui tip de obiecte și în locuința tradițională țărănească, unde în camera bună nu se intră decât în mod excepțional.

[1] Baudrillard, «Sistemul obiectelor», p.27

POST TAGS:
Review overview