Home / 2/2017  / Constructie si materialitate an II

Constructie si materialitate an II

[vc_row][vc_column][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text] Construcţie și materialitate. Arhitectura la ţară Atelierul de proiectare, anul II, an universitar 2016–2017, Departamentul Bazele Proiectării de Arhitectură [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]Cu părăsirea casei văruite, cu intrarea boltită, cu părăsirea grădinei şi a bisericei se duce pentru mine

Construcţie și materialitate. Arhitectura la ţară Atelierul de proiectare, anul II, an universitar 2016–2017, Departamentul Bazele Proiectării de Arhitectură

Cu părăsirea casei văruite, cu intrarea boltită, cu părăsirea grădinei şi a bisericei se duce pentru mine tot farmecul care-l avea familia noastră. Acum o să m ca toţi ceilalţi oameni din lume, pe când înainte eram în raiul nostru cu totul alţii. Firea noastră era alta când eram acolo. Eram aşa de strâns legaţi cu acest colţişor de pământ, încât rupându-ni-l, ne-am lăsat suetul acolo.

(G.M. Cantacuzino, Scrisoarea I, 1916, în Georgeta Filitti: G.M. Cantacuzino – Inedite)

Casa ţărănească este o arhitectură în devenire. Ea aşteaptă o dezvoltare, ca acele seminţe găsite într-o criptă egipteană, care, puse în pământ sănătos, au încolţit după veacuri, aşteptând în umbra uitării soarele care trebuia să le trezească la viaţă.

(G.M. Cantacuzino, Izvoare şi popasuri, Editura Eminescu, 1977, p. 157)

Argument:

Ce mai e astăzi satul? Oameni care nu îşi mai găsesc locul în casele lor moştenite din moşi strămoşi, despre care nutresc convingerea fermă că sunt perimate şi trebuie neapărat înlocuite cu altceva mai mândru, mai «modern», «ca la oraş»… O lume a contrastelor şi a neaşezării, a promisiunilor neonorate… şi toate celelalte pe care fiecare din noi le simte. Străbătând satele româneşti, nu poţi să nu observi cu tristeţe cum gospodăriile vechi, pe care le-am desenat cu atâta râvnă în Muzeul Satului, se ruinează inexorabil. Odată cu ele, dispare o tradiţie de câteva secole de folosire a materialelor locului, dispar meşteşugurile tradiţionale, dispare înţelegerea plină de modestie a relaţiei cu mediul. Locul acestora este luat de semeţe «vile» rurale etajate, înghesuite unele într-altele, cu faţadele placate cu polistiren, balustrade de inox sau cu baluştri din ciment, ale căror ferestre cu tâmpăria din PVC prelungesc somnul de dimineaţă, zădărnicind eforturile cocoşului de a risipi bezna. În mediul rural, profesia arhitectului este foarte puţin cunoscută, iar oamenii, obişnuiţi să construiască singuri, dar dezobişnuiţi să perpetueze modele tradiţionale – rafinate de sute de ani – de oglindire a frumosului în funcţiunile precise ale gospodăriei, nu înţeleg motivul pentru care ar trebui să discute cu un profesionist pentru lucrări de construire în ograda proprie. Poate că din acest motiv nici arhitecţii nu îşi deschid birouri la sate, preferând oraşele mult mai înlesnite şi lăsând mediul construit rural în voia unei aculturaţii tehnologice ireversibile. Mai mult decât atât, mediul rural românesc este unul sărac în raport cu oraşele şi mulţi săteni nici nu ar putea beneficia de serviciile unor arhitecţi, dacă ar trebui să plătească pentru acestea, fiind de datoria reprezentanţilor autorităţilor locale să creeze cadrul economic, cultural şi social capabil să genereze proiecte sustenabile, economice şi frumoase. De aceea, tema propune crearea unei punţi între resursa de creativitate şi educaţie a UAUIM şi comunităţile rurale, prin căutarea unui răspuns arhitectural adecvat nevoilor de locuire ale unei familii, bazat pe înţelegerea, asumarea şi interpretarea identităţii culturale locale. În acelaşi timp, înţelegerea materialităţii, a relaţiilor dintre spaţiul arhitectural şi material, reprezintă una dintre componentele principale ale temei. Tema 1 este temă de atelier, cu conţinut cadru comun întregului an. Nuanţarea acesteia, precum şi particularizarea obiectivelor şi metodelor de lucru vor fi realizate de fiecare atelier în parte.

Obiectivele proiectului:

− Dezvoltarea capacităţii studenţilor de a înţelege contexte sociale diferite şi de a propune un răspuns adecvat la provocările acestora

− Înţelegerea sitului, identităţii culturale locale şi materialităţii ca parte integrantă a spaţiului arhitectural

− Înţelegerea modalităţilor fireşti în care un material poate alcătui un spaţiu şi defini o formă într-un anumit context cultural, social, climatic

− Înţelegerea modalităţilor prin care se poate construi un spaţiu cu semnificaţie poetică şi logică structurală

− Dobândirea abilităţilor de reprezentare a unui proiect de arhitectură

Conţinutul studiului:

Proiectul se va desfăşura într-un sat, la libera alegere a atelierului şi va conţine, obligatoriu, două faze:

  1. Un studiu al identităţii culturale locale
  2. Un proiect cu suprafaţa desfăşurată de cca. 50–70 mp care va reflecta înţelegerea rezultatelor fazei anterioare de studiu. Proiectul poate să aibă în vedere întreaga gospodărie, cu anexe, se poate concentra asupra locuinţei, propunând o locuinţă nouă sau o extindere a uneia existente. Studenţii vor explora satul, reperele sale, tipologiile de locuire, moştenirea trecutului, identitatea culturală locală; vor identifica materialele folosite la construcţiile existente, precum şi tehnologiile locale de punere în operă a acestora. Prin proiect, studenţii vor propune o arhitectură a cărei logică structurală şi estetică vor fi o consecinţă a tipologiei adoptate şi a materialelor folosite, în contextul cultural şi urban analizat. Se vor utiliza materiale locale care pot fi transformate de meşteşugari în ansambluri inteligente, capabile să ofere un răspuns adecvat factorilor de mediu

Atelier: 21A – conf. dr. arh. Iulian Gudină

Autor: stud. arh. Anca Ciubăncan

Loc

Satul propus se află în judeţul Dâmboviţa şi se numeşte Pietrari. Este accesibil dintr-un drum secundar adiacent şoselei Târgovişte – Câmpulung Muscel. Este situat într-o zonă de deal binecunoscută pentru livezile de meri. Studiul s-a concentrat pe Valea Câmpului, o porţiune de sat al cărei toponim descrie bine raportarea la relief.

Alegerea acestui fragment de sat s-a făcut, în primă instanţă, datorită aprecierii farmecului locului – un loc cu destule case vechi şi frumoase, cu câteva drumuri ce urcă printre dealuri şi se pierd în pădure, cu fragmente de peisaj ce apar dintre livezi şi gospodării. Sunt, însă, şi case noi, foarte mari şi agresive (începute cu ani în urmă, în aşteptarea copiilor din Spania sau Italia şi niciodată finalizate), sunt şi case vechi încuiate şi nelocuite, sunt case din paiantă tencuite, case îmbrăcate în şiţă, tipologii variate de gospodării şi anexe etc.

Avem, astfel, de-a face cu:

− un loc bogat în ipostaze în ceea ce priveşte locuirea, situaţii ale căror reguli de funcţionare nu sunt vizibile de la prima vedere;

− dar un sat destul de generic pentru mediul rural, din punctul de vedere al nevoilor şi problemelor (economice, sociale etc.), dincolo de ocupaţia principală a locuitorilor.

Aceste lucruri s-au dovedit că vin în ajutorul studiului, au impus o cercetare amănunţită care a precedat şi a justificat intervenţia.

«Casa lui Crângu de la ţară… cu oameni din sat şi resurse minime a izbutit cea mai frumoasă miniatură imobiliară, o căsuţă ca din poveşti, coafată cu viţă, săltată pe un buchet de muşcate, crăiţe şi fărfălăi, cu un foişor pătrat în pridvor şi o privelişte de vis – ţara românească în relief.» (Anamaria Smigelschi, Gustul, mirosul şi amintirea). În acest loc, acum părăsit, aşezat pe deal între meri, la capătul «uliţei boiereşti» din satul Stâlpeni, Argeş, am ales să exersăm tema construcţiei şi materialităţii. Am încercat să-i cunoaştem povestea, să-i simţim potenţialul, să-i intuim posibilităţile de revitalizare. Studenţii şi-au imaginat multiple variante de a (re)umple locul cu viaţă şi semnificaţie prin intervenţii potrivite cu intenţia de a pune în valoare casa existentă şi de a-i adăuga ceva în plus: amenajarea limitelor, extinderea locuinţei, recompunerea gospodăriei, completarea cu anexe, ateliere sau spaţii de cazare temporară. Autoarea proiectului prezentat aici a ales să-i păstreze liniştea, să creeze în curtea din spate «un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului». Cu un minimum de amenajări, casa rămâne o locuinţă modestă, păstrează orientarea puternică spre satul din vale, dar se întoarce atentă către deal. Aici se nasc perimetral structuri simple din lemn, ce aşteaptă să fie folosite după chef sau nevoi, legate de cărări ce urmează să se completeze în timp printre texturile vegetale abia începute. Un proiect complet prin abordarea sensibilă şi personală, exprimarea clară a unei idei simple dar puternice şi redactarea impecabilă. Încheiat convingător, dar deschis evoluţiei viitoare.

Text: conf.dr.arh. Iulian Gudină

Atelier: 21B – conf. dr. arh. Melania Dulămea

Autori: stud. arh. Vlad Nicolescu & Alexandru Moldovan

Reflectând asupra dificultăţii şi oportunităţii unui studiu care vizează mediul rural, atelierul nostru a considerat această primă temă un prilej de a înţelege un loc, o situaţie şi, pornind de la această înţelegere, de a propune ceva nou dar care se integrează fără a imita, urmărind un scenariu de sat din zilele noastre.

Studiu

Primele 2 săptămâni au fost dedicate studiului satului: pornind de la intuiţii şi observaţii personale, fiecare student a elaborat un caiet în care a documentat şi interpretat un aspect important legat de sat, a ales, justificat şi documentat un loc şi a propus un mod de intervenţie pornind de la toate acestea. Deşi la distanţă de o oră şi jumătate de mers cu maşina, studenţii au vizitat în repetate rânduri satul, au cercetat, au măsurat, au vorbit şi chiar s-au împrietenit cu locuitorii.

Proiecte

Am lucrat pe 16 amplasamente: gospodării în viaţă şi nelocuite, parcele goale, locuri în livadă, o parcelă cu un lan de porumb, dar şi ruine la marginea satului.

Am dezvoltat 29 de scenarii diferite: extinderi şi conversii de locuinţe şi anexe, locuinţe temporare, permanente, minimale, gospodării noi, bucătării de vară, distilerii, beciuri, adăposturi, fânare, dar şi dotări sociale şi comunitare: cabinetul veterinarului, bucătăria bătrânilor din sat, locul de joacă al copiilor etc. Fiecare student a propus o intervenţie proprie, dar unele dintre intervenţii funcţionează împreună, pornind de la un scenariu comun de activare a unui loc

Proiectele selecţionate ilustrează două demersuri diferite de intervenţie în contextul studiat.

Proiectul lui Vlad Nicolescu propune o intervenţie asupra unei gospodării: o refuncţionalizare a unui hambar şi o locuinţă minimală. Parcela gospodăriei este situată la nord de uliţa principală a Văii Câmpului. Fiind o parcelă lungă şi, totodată, îngustă, alături de condiţiile de însorire optimă şi aşezare pe curbele de nivel, se conturează planuri succesive ale construitului în profunzime. Tipul de gospodărie, identificat în cadrul studiului identităţii locale, este acela al locuirii expuse şi anexelor retrase, în raport cu strada. Intervenţia speculează particularităţile situaţiei observate: stratificarea spaţiului curţii în profunzime (curtea frumoasă de primire, curtea funcţională şi livada), modul de utilizare a gospodăriei (documentat fotografic şi prin discuţii cu localnicii), materialităţile etc.

Proiectul lui Alexandru Moldoveanu intervine asupra ruinelor fostei distilerii comunale, într-un scenariu comun cu încă 2 colegi. Funcţiunea propusă este aceea de spaţiu de depozitare a merelor ce urmează să fie prelucrate. Proiectul se aşază pe o fundaţie existentă în situl studiat şi porneşte de la interpretarea observaţiilor legate de condiţiile necesare şi rezolvările locale ale acestui tip de construcţii, de la materialităţile existente şi de la folosirea lor într-o manieră contemporană.

Text: conf. dr. arh. Melania Dulămea

Atelier: 22B – conf. dr. arh. Ștefan Dorin Adam

Autori: stud. arh. Ionuţ Alexandru Dima & Alina Marina Stoica

Workshop la Archita Archita: o amprentă arhitecturală săsească printre dealurile Transilvaniei; un spaţiu al calcanelor, al zidurilor groase, tectonice, delimitat de linia şurilor asemenea unor fortifi caţii, din care se ridică turnurile bisericii evanghelice.

Situl ales se afl ă în vecinătatea bisericii, gospodăria respectând tipologia satului. Construcţiile de pe parcelă – cu precădere anexele – se afl ă în stare avansată de degradare. Astfel, proiectul nostru a vizat conversia lor, prin intervenţii moderne. Dată fi ind noua funcţiune publică conferită zonei, am extins intervenţia şi în parcela vecină. Calcanele au constituit un punct de plecare în proiect, reprezentând memoria locului. Am interpretat şi am conferit diverse materialităţi acestui zid. În şura existentă am off setat vechile calcane, ele căpătând o prezenţă mai discretă, sub forma unei biblioteci metalice, fi liforme, cărţile devenind cărămizile edifi catoare. Lumina candelabrului face lizibilă şi evidenţiază structura şurii.

În contrast cu rigiditatea zidurilor şurii, propunerea pe situl vecin vine sub forma unei coji metalice ce înveleşte un miez dur, compact. Asemenea unui ou, spaţiul îşi pierde din densitate de la interior spre exterior. Forma acestui nou obiect aminteşte de forma şurilor, materialitatea fi ind una diferită: «miezul» din beton, având un zid gros şi goluri mici, în timp ce coaja din corten perforat permite observarea din exterior a volumului din interior. Prin culoarea sa, prin faptul că se afl ă într-o continuă schimbare, cortenul subliniază metaforic caracterul satului în care ne afl ăm. Spaţiile formate între coajă şi volumul de beton capătă diverse valenţe funcţionale conforme cu activitatea desfăşurată în interior, care poate varia.

Pentru a realiza comunicarea între curţile din faţă ale celor două parcele, am propus ca anexa să devină un spaţiu intermediar, un spaţiu de adunare, ca o vatră. Calcanul din mijlocul acesteia devine un cuptor, polarizând în jurul lui activităţile din curte.

Pentru proiect am avut în vedere idei de natură socială: am creat un spaţiu pentru comunitate, care să arate locuitorilor că satul nu este un spaţiu uitat, abandonat, ci este un loc a cărui istorie merită cunoscută, expusă. Nu ne-am dorit să educăm în sens arhitectural locuitorii, ci am interpretat cum se construieşte, ce se construieşte şi ce valenţe primeşte spaţiul construit.

Text: conf. dr. arh. Ştefan Dorin Adam

Atelier: 23A – conf. dr. arh. Iulius Cristea

Autor: stud. arh. Andreea Șarpe

Abordarea atelierului 23A a fost aceea a adaptării şi reinterpretării modului de viaţă tradiţional rural, la condiţiile vieţii contemporane. Studenţii au fost invitaţi să imagineze scenarii plauzibile de locuire, privind o locuire sustenabilă în mediul rural, ce include, pe lângă locuinţa propriu-zisă, anexe destinate unor activităţi lucrative. Proiectul prezentat, elaborat de studenta Andreea Şarpe, propune o gospodărie situată în comuna Sultana, din judeţul Călăraşi, formată dintr-o locuinţă şi un atelier-garaj pentru utilaje agricole. Cele trei volume, integrate în ţesutul existent ca gabarit şi amplasare, sunt legate în mod delicat de articulaţii cu funcţiune de hol de acces, respectiv terasă. Volumele arhetipale fac referire la arhitectura rurală, dar dispunerea interioară şi modul de locuire sunt contemporane. Vitrajele generoase asigură o prelungire a interiorului spre curte şi implicit spre natură. Tranziţia dintre exterior şi interior se face prin intermediul unor spaţii ce fac referire la prispa tradiţională. Proiectul urmăreşte, de asemenea, realizarea unei tranziţii subtile între spaţiile publice, legate de activitatea productivă şi cea privată, legate de viaţa familială. Volumele de sub acoperişurile în pantă sunt folosite, prin intermediul supantelor sau prin amplificarea pe verticală a unor spaţii de lucru sau de locuit.

Text: conf. dr. arh. Iulius Cristea

Atelier: 24A – conf. dr. arh. Emil Barbu Popescu

Autori: stud. arh. Irina Lungu & Iulian Pînzaru Stănescu

La țară a fost dintotdeauna întâi despre producţie. Pe măsură ce oraşul creşte, producţia fie se amplifică prin tehnologizare, fie dă faliment lăsând loc ideii de natură ca refugiu, pervertită sub forma consumului prin turism. Astăzi satul, ca formă de locuire, este într-o criză evidentă sub toate aspectele: numărul de locuitori scade constant; populaţia îmbătrâneşte în timp ce tinerii îşi investesc energiile pe frontul urbanizării; mediul construit se deteriorează fie prin părăsire, fie prin încercarea locuitorilor de a se moderniza şi de a profita şi ei de avantajele tehnologiei (mijloace de construire mai durabile, sisteme de termoizolare şi de centralizare a energiei, racorduri la utilităţi dintre cele mai necesare); tradiţiile sunt perimate treptat de valurile noilor «media» şi ale «divertismentului» (comercial) într-o globală cultură de consum. Cele enumerate sunt dovada unei crize mai profunde, aceea a modernizării sistemului de producţie. Nu mai putem imagina truda nudă care este surprinsă de un tablou precum «Car cu boi» sau munca în comun la clacă. Modelul ţăranului liber, a cărui afectivitate era structurată doar de peticul de pământ pe care îl avea în posesie, nu mai este de actualitate. Ce însemnătate mai poate avea astăzi că «veşnicia s-a născut la sat»?

Mai mult de atât, bogăţia de istorii, de tradiţii şi de relaţii pe care lumea satului a avut-o într-un ev mediu nu foarte îndepărtat nu poate fi prezervată. Cât de moral ar fi dacă am mima aceste modele apuse, într-o formulă mai mult sau mai puţin memorială? Oare frumuseţile de care ne putem bucura acum în lumea satului (peisaje mirifice, mediu construit relaţionat cu natura, bogăţii de tradiţii, inclusiv culinare) nu fac parte dintr-o paradigmă turistică mai degrabă decât una a autenticităţii producţiei? Privind de la o distanţă care să elimine caracterul «naţional» al discuţiei despre sat, putem observa că acest mod de viaţă şi de producţie este într-o criză globală. Tehnologia, cu toate beneficiile, dar şi cu toate implicaţiile sale negative, s-a desprins de modelul convenţional al industriei pentru a optimiza procesele din agricultură: tractoarele sunt dotate cu sisteme GPS şi pot fi complet automatizate; sortarea, spălarea şi ambalarea legumelor se face în sistem semi-automat; anotimpurile reci sunt estompate prin intermediul halelor de producţie; sistemele de irigat extrag apa din pânzele freatice pentru a estompa efectele secetei.

La limită, satul ca model ancestral este falimentar. Maşinile pot dezvolta producţia agricolă fără a mai fi necesară munca fizică şi legătura atât de strânsă cu ciclurile naturii. În această nouă cultură tehnologică, oamenii sunt investiţi cu întreţinerea maşinilor, programarea lor şi distribuirea eficientă a recoltei, devenită marfă. Ferma agricolă este locul producţiei prin excelenţă, un sistem de hale şi de echipamente necesare, organizate cât de riguros cu putinţă. Ritmul vieţii este schimbat radical: liniştea câmpului este înlocuită cu huruitul obositor al maşinilor; lumina soarelui este artificializată; bătaia vântului sau a ploii este eliminată; pe scurt, excesele naturii sunt «neutralizate». Hala devine noua tipologie necesară producţiei, un interior cât de mare posibil, complet climatizat şi automatizat, capabil de a rezista tuturor exceselor naturii. Propunem un răspuns critic noii paradigme tehnologice, prin reevaluarea mediului rural în jurul noilor tehnologii şi sisteme de producţie. Un nou univers cultural, cu o nouă poetică şi o altă scară arhitecturală, care să poată da seama de bucuria şi demnitatea de a trăi şi a munci acolo, la fermă.

Text: conf. dr. arh. Emil Barbu Popescu, Ştefan Simion, Emil Burbea Milescu, Ilinca Rădulescu

Atelier: 24B – șef lucrări dr. arh. Dragoș Perju

Autor: stud. arh. Corina Alexandra Șerban

Terenul ales pentru tema primului proiect al anului II, «Construcţie şi materialitate. Arhitectură la ţară», se află la marginea satului Viişoara din judeţul Argeş, în vecinătatea oraşului Piteşti. Locul este unul simplu, rural şi urban, fără o miză a vecinătăţii imediate. Doar câteva case construite recent ajung până la marginea satului şi ascund vederea spre valea Argeşului. Se regăsesc puţine exemple de arhitectură tradiţională, majoritatea fiind înlocuite de casele noi ale oamenilor din sat sau a celor veniţi de la oraş. Terenul are o suprafaţă de aproximativ 1500 mp, o pantă cu înclinaţie de 10% orientată spre sud, la limita dintre podgorie şi sat. A fost plantat cu vie şi acum este loc de casă. Accesul se face din zona mai înaltă a terenului, din acelaşi drum care duce spre fostă fermă viticolă şi urcă mai sus în vie.

Peisajul este acela al vechii podgorii, al satului nou, al câmpurilor de cereale, al văii Argeşului sistematizată într-un lanţ de baraje şi al oraşului Piteşti, cu fostele sale zone industriale. Peste toate s-au suprapus straturile istoriei. Suntem aproape de vechea curte a Goleştilor cu locuinţă, şcoală şi muzeu al satului, de casa Brătienilor, pe dealurile care mărginesc vechiul drum de la Bucureşti la Câmpulung Muscel. Geologul şi geograful Ion Th. Simionescu descria locuinţa Brătienilor la începutul secolului XX: «…în faţă spre răsărit, e culmea cu dealuri de la Florica, numai vii, grădini şi sprâncene deluroase, printre care sunt presărate petele roşii, albe, ale vilelor cochete şi caselor mai modeste. Valea Moselei nu e mai încântătoare decât această parte din Valea Argeşului».

Argumentul de a alege acest loc a fost acela al unui proiect de arhitectură care să răspundă într-un mod cât mai divers şi contemporan acestui nou context rural, să propună casa şi grădina având ca perspectivă peisajul cu via, satul, râul şi oraşul. Studenţii au avut libertatea unui răspuns personal în acest loc cu un caracter contradictoriu. A fost decizia lor unde să amplaseze casa pe această pantă de mică înclinaţie, loc cu un caracter aproape generic pentru satul românesc contemporan. Având scenariul diferiţilor oameni care şi-ar face aici o casă, din sat sau de la oraş, tema pe care am propus-o a fost a unui proiect pentru cei care vor să (re)construiască acest loc, având casă, grădină şi peisaj.

Proiectul prezentat se integrează prin simplitatea şi firescul propunerii. Răspunde tradiţiei prin atmosferă, prin relaţia casei cu peisajul şi curtea. Are o proporţie bună, un raport plin-gol echilibrat şi foloseşte materialele uşor de găsit şi folosit. Propunerea casei în zona cea mai înaltă a pantei, cu un uşor acces de la stradă şi ridicarea acesteia pe un soclu care să rezolve panta terenului este răspunsul firesc.

Rezultatul este o casă contemporană, într-un sat care a trecut prin momentele importante ale istoriei, frecvent întâlnit astăzi. Este un răspuns concis în faţa unui context dialectic, în raport cu locul şi tradiţia, cu satul vechi şi nou. Având gândul firescului, abordarea contrastează puternic cu noile case atât de străine locului şi continuă tradiţia bunului simţ atât de specific satului tradiţional, aproape un manifest în cel contemporan.

Text: şef lucrări dr. arh. Dragoş Perju

Atelier: 25A – conf. dr. arh. Florian Stanciu

Autor: stud. arh. Alice-Andreea Georgescu

Proiect la Piscu (sat de olari ce ţine de comuna Ciolpani, la 30 km de Bucureşti)

La finalul proiectului fiecare student a avut de desenat 2-3 formate de hârtie pe înălţime de A4 şi cu lungimea de ei hotărâtă (au rezultat lungimi în medie de 210–250cm), «fâşiile» ce cuprindeau proiectul propriu-zis, adică relevarea întocmai a locului şi eventual a casei existente, propunerea cu planuri, elevaţii, schiţe, fotografii, scrisuri. Apoi, studenţii au avut de făcut o machetă numită de noi «grindă» (grinda martor), destul de îngustă şi înaltă de 30cm, la scara 1/200, o fâşie de teren, locul ales, un sistem de relevare, ramă de fara virgula, etc. Sunt 25 de caiete gândite unitar, cu o aceeaşi copertă, cu un sistem de prindere a planşelor pliate ingenios, şi înseamnă un efort de concentrare şi ordonare a gândului şi a lucrului. Totodată, sunt o arhivă. Studenţii au început, de fapt, prin a face planul şi macheta satului la 1/1400, cu încercarea în plan de a realiza o secţiune orizontală prin gospodării. Şi planşele lungi şi grinzile-machete nu sunt decât felul de a fi a «situaţiei» de la Piscu, loturi de pământ înguste şi lungi, în succesiunea obişnuită (grădină în faţă, casa cu latura îngustă expusă la stradă, anexele, cuptorul de olărit în câteva cazuri, grădina de legume, pământul agricol) şi a faptului că locuirea nu este numai casa, ci locul, vecinii, strada, vecinii de peste drum, lacul şi mânăstirea de dincolo de el, cerul, aerul, anotimpurile, pământul, acest fapt difuz de a fi în lume. Înşurubarea în situaţie, găsirea şi, treptat, fidelizarea şi fidelitatea pentru ea, acest complex de trimiteri existenţiale aderente, de nedespărţit, au determinat apariţia fâşiei şi grinzii martor, gesturi arheologice,«nesfârşite», consecințe. Consemnarea sagace pentru ceea ce este a constituit, în mare parte, materia proiectului nostru; în primul rând eşti martor la ceva ce este şi care te precede şi care ajunge să fie, astfel, responsabilitatea ta. Totodată, sensul originar al situaţiei este şi un «în plus», situaţia însăşi, departe de a fi doar întâmplarea pasivă, obiectivă în care sunt, este stare de hotărâre pentru ceva, ea aduce întâmplarea nouă, evenimentul înnoitor: repunerea în funcţie a cuptoarelor de olărit în câteva cazuri şi noile nevoi, extinderi de case existente, case-grădină cu structură «fir», casă cu seră, capela şi anexele bisericii, limita cimitirului, construcţia unei grădini, transferul de cărămidă de la o casă veche la una nouă ca «gest măsurat», regulator (casa unui om singur), băile anexe, grădina pergolă şi până la gestul inaparent de a marca locul de pe un mal şi pe celălalt al lacului de unde se făcea naveta către Ciolpani au fost câteva feluri de a identifica şi celebra o situație. Ni s-a părut că există pericolul dublu de a rata buna aşezare în loc: căderea în «vârsta de aur» a satului, de acum, situaţia este hibridă, pe de o parte, iar pe de alta, aruncarea intempestivă într-o radicală viziune salvatoare, comasări şi reorganizări. Desigur, studenţii au trebuit să decidă şi să convingă unde şi de ce acolo este constituită fâşia lor. Mai jos există o planşă de intersecţii ale grinzilor în sat, care ne pare destul de interesantă.

Text: conf. dr. arh. Florian Stanciu, Tudor Elian, Cosmin Georgescu

Review overview
NO COMMENTS

Sorry, the comment form is closed at this time.