Home / 1/2017  / UAUIM  / Locuinţe colective în Bucureşti

Locuinţe colective în Bucureşti

Autori: Iulia Ţuiu, Marina Valentina Victoria Gr. 36A, atelier: Conf. dr. arh. Liviu Neaga Terenul face parte dintr-o zonă dezvoltată cu mulți ani în urmă, în mod organic, rezultând astfel parcele de forme neregulate. Alăturarea a

Locuinţe colective în Bucureşti

Autori: Iulia Ţuiu, Marina Valentina Victoria

Gr. 36A, atelier: Conf. dr. arh. Liviu Neaga

Proiectul de locuințe colective a propus proiectarea unui ansamblu de locuințe în zona centrală a Bucureștiului. Amplasamentul acestui proiect este situat în sectorul 2 din București, fiind rezultat din alipirea a două terenuri și având așadar acces din două străzi reprezentative pentru zona de țesut tradițional: str. Ștefan Mihăileanu nr. 34, respectiv str. Popa Soare nr. 57.

Terenul face parte dintr-o zonă dezvoltată cu mulți ani în urmă, în mod organic, rezultând astfel parcele de forme neregulate.  Alăturarea a două astfel de terenuri, în urma demolării construcțiilor ce au existat în prealabil pe acestea, a dus la forma neobișnuită a terenului. În urma analizei zonei am considerat important țesutul tradiţional, organic, ce s-a dezvoltat aici de-a lungul timpului, și am decis să nu îl întrerupem cu o intervenție dură, modernă. Am căutat o abordare potrivită contextului fragil al zonei protejate nr. 30, o zonă cu multe restricţii, după cum am descoperit pe durata studiului. Am ales să completăm acest teren dat spre studio cu o intervenție neagresivă, în care se reia fragmentarea țesutului specific zonelor centrale, vechi, ale orașelor.

O altă caracteristică a zonei pe care nu am vrut să o întrerupem este prezența a numeroase clădiri cuplate, chiar și pe terenul dat spre studio apărând 4 calcane aparținând  clădirilor adiacente ce au fost gândite în această manieră – de locuințe cuplate. Fiecare apartament are amprenta similar cu locuințele individuale din zonă, formând un tronson cu formă neregulată care se cristalizează pe suprafața calcanelor. Ansamblul proiectat presupune 3 tronsoane însumând 60 de apartamente, o zonă comercială la parter, un spațiu multifuncţional aparținând locatarilor, un parc de joacă pentru copii amenajat în curtea interioară și o parcare amplă la subsol – atât pentru oamenii ce locuiesc în ansamblu, cât și pentru vizitatori. Locuitorii de la parter se bucură de o mică grădină, iar cei de la etajele superioare de terase mai mari. Apartamentele sunt gândite spre a fi cât mai confortabile și mai plăcute ca organizare interioară.

Review overview
NO COMMENTS

Sorry, the comment form is closed at this time.