Sesiune de comunicări studențești. Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, 11 mai 2012

 
 
 

Tendința de expansiune a Bucureștiului. Studiu de caz

 

Titlul secțunii/tematicii: Dezvoltarea teritorială și dinamica urban-rural – impactul asupra peisajului/Expansiune și periferii urbane.

Autor: Diana Costache

Universitate/Facultate/Specializare/An studii: UAUIM/Facultatea de Urbanism/Proiectare și Planificare Urbana/Anul III

Cuvinte cheie: policentricitate, expansiune, periferie.

 

Rezumat:

Lucrarea de față are ca scop realizarea unei comparații intre modul de expansiune urbană la nivel european și poziția pe care o ocupă România în acest context.  Este urmarită expansiunea și dinamica periferiilor Bucureștiului printr-un studiu de caz al unei zone aflate la periferia vestică a Capitalei și anume în cartierul Giulesti.

La nivel european, expansiunea urbană se derulează sub aspectul coeziunii teritoriale, economice si sociale.  Pentru atingerea acestui obiectiv se pune accentul pe dezvoltarea policentrică, acest mecanism urmărind competitivitatea și echilibrarea creșterii economice cu expansiunea urbană.

În acest context, România urmează modelul de expansiune occidental. Se pot distinge reguli cu implicații asupra continuității istorice, precum și amprenta industrializării care a generat fenomene spațiale ireversibile: migrația rural-urban, concentrațiile populației urbane, separarea fizică a locului de munca de locuință, crearea suburbiilor, specializarea funcțională intra-regionala.  În ceea ce privește fenomele proprii Europei Centrale și de Est se pot deosebi caracteristici precum ponderea mare a populației rurale care permite extinderea accelerată a urbanizării și nevoia bruscă de urbanizare care cere o rezolvare rapidă, rezultând neglijarea infrastructurilor.   Apoi, ritmul dezvoltării a determinat ca societatea să nu fie marcată in prea mare masură de consum, locuire și comportamente specifice clasei mijlocii, ceea ce a jucat un rol important în structurarea efectivă a orașelor occidentale.

În cazul Bucureștiului, ne punem intrebările “De ce ne dezvoltăm inegal?”, “De ce cartierul meu arată ca acum 20 de ani?”.   Dacă unul din răspunsuri este pur administrativ și explicația ține de inegalitatea distribuției fondurilor necesare dezvoltării fiecărui sector in parte, un alt răspuns necesită întelegerea la scară mai mare.  Intervine calitatea și amploarea planificării, existența unei viziuni curajoase și a unui plan operațional care să permită atingerea obiectivelor.  Planificarea poate tempera sau încuraja dezvoltarea unei anumite zone din oraș, așa cum face exemplu cartierul Giulești, cu precădere porțiunea știută ca Giulești-Sârbi.

La scara zonei studiate, intervențiile majore asupra sistemului de circulații și integrarea Lacului Morii în Axa Structurantă Dambovița fac ca zona să caștige în importanță la nivel municipal.  Accesibilitatea sporită, rolul de pol de agrement al lacului, relocarea zonei industriale și apariția noilor ansambluri de locuințe realizează avansarea modului de locuire specific centrului Capitalei către actuala periferie și modifică radical structura spațială a acestui țesut cu caracter rural.

În concluzie, Bucureștiul este un oraș a cărui istorie fragmentată a generat direcții diferite de dezvoltare spațială care se cer mediate printr-un proces coerent de planificare si implementare care să asigure dezvoltarea policentrică.

 

Bibliografie:

1. EEA Report (10/2006), Urban Sprawl in Europe – The ignored challenge
2. UAUIM, CCPEC (2011),  Conceptul strategic CSB 2035 – Etapa a II-a
3. Ioan Ianoș, Gabriel Pascariu(2010) – Structura și dinamica sistemelor de așezari umane în procesul de planificare teritorială(cu o aplicație în cazul României)

 

 

 

Realitatea augmentativă și

Aplicațiile noilor tehnologii în Arhitectură și Urbanism

 

1. Spaţiul public urban – între tradiţie şi inovare

Rolul noilor tehnologii media în spaţiul urban

Autori: Pîrvu Silviu-Vlad & Papa Cătălin

Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”- Facultatea de Urbanism

Proiectare & Planificare Urbană – Anul III

 

Cuvinte cheie: futurism, scenarii, dezvoltare

 

Rezumat:

Prin noile tehnologii, spațiul urban începe să se definească, pornind de la o percepție de elemente fizice, ca simbioză între fizic și realitate virtuală (cu implementări planificate și sincronizate cu mediul real). În cadrul globalizarii si diversificarii metodelor de abordare arhitecturale si urbanistice într-un ritm alert, spațiul ca amplasament fizic începe să capete noi nuanțe și particularități din domeniul tehnologiei informației și noilor mijloace media.

Prin analiza lucrărilor din domeniul noilor tehnologii și prin studiul comparativ între disciplinele proiectării și informaticii, am putut dezvolta scenarii și poziții vizavi de impactul noilor mijloace media în spațiul urban, dar și în profesiunea de urbanist/arhitect.

Ce presupune această “întâlnire“ tehnologică? O imagine, o viziune în care elaborarea unui proiect se face prin intermediul unei conexiuni la o bază de date deschisă profesioniștilor, o informare constantă și transparentă, un mediu al conexiunii umane continue și sub noi forme, un G.I.S elaborat prin care populatia este informată constant despre evoluția spațiului în care trăiesc. O realitate prin intermediul căreia mobilitatea dificilă, poluarea ridicată, consumul de resurse și distrugerea mediului pot fi încetinite prin aducerea activităților la individ în funcție de alegerile lui. Prin dotarea spațiilor sau a unei parcele cu elemente și echipamente tehnice specifice, un arhitect sau un urbanist poate să realizeze prin intermediul realității augumentate, spațiul care va exista sau care a existat pentru a determina care sunt nevoile oamenilor, ce îsi doresc acestia, ce îi face fericiti, un element în care castigul cel mai mare este TIMPUL.

Consideram ca următor pas in evoluția gândirii, ideilor, posiblitătilor și interacțiunii,  calea virtuală, o cale care nu ține cont de statutul social, bariere administrative sau națiune, o REȚEA, în care între elemente fără nici o legătura aparentă, se pot crea legături, în care se pot stabili mai multe relații între persoane, idei, creații și informații aflate la mare distanță.

Prin implementarea world wide web-ului din virtual în real, putem vorbi așadar de o realitate hibrid, care prin intermediul unor deviceuri simple si accesibile, va transforma orașul într-o rețea “palpabilă”, open-source, customizabilă de către fiecare individ.

Prin intermediul acestei noi ,,realități” spațiile publice pot deveni centre de dezvoltare culturală și de educație, spațiu al socializării și un eficient cadru de dezvoltare al oportunităților sau al practicii profesionale, însă și un mediu cu posibile riscuri ce necesită o atenție deosebita.

 

1. Jean Servier (2000), ,,Istoria Utopiei”, capitolul XIX
2. Oliver Bimber, Ramesh Raskar (2005), ,,Spatial Augmented Reality: Merging Real and Virtual Worlds”

This entry was posted on Thursday, May 3rd, 2012 at 17:08. It is filed under Recomandări. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.