În dialog, despre Cathedral Plaza. Interviu cu Westfourth Architecture

Controverse cordiale

Arpad Zachi: Proiectele voastre au stârnit aproape de fiecare dată numeroase discuţii, ca să nu spun mai mult. În mod paradoxal, aşa cum am scris şi în monografie, o bună parte din ceea ce este acuzat de alţii, mie mi se pare o calitate importantă a lor, şi anume dialogul viu şi critic cu contextul urban, atât din punct de vedere spaţial şi funcţional cât şi din cel cultural-stilistic. Poate, cu o singură rezervă legată de Charles De Gaulle, vizavi de scara şi proporţiile clădirii pe anumite direcţii.

Cristiana Ştefan: Ai fi văzut-o mai înaltă, mai zveltă?

AZ: Poate; clădirea aceea este exact în axul accesului principal din parc. Pentru mine, este unul din locurile emblematice pentru Bucureşti. Este parcul copilăriei şi adolescenţei mele. Bazinul de la intrare, jetul enorm de apă, strunga cu statui, fântâna cu mozaic, gâscanul şi curcanul de bronz, lungul ax verde până la lac, Casa Scânteii şi deschiderea pieţii către oraş la întoarcere către casă. Clădirea blochează această deschidere, apare ca un zid orb, o siluetă întunecată care închide perspectiva.

CŞ: Ea a fost gândită ca o coajă care are înăuntru atriumul acela uriaş care să îi creeze lumină şi transparenţă.

AZ: Dar tu ziua îl percepi ca un mare volum opac. Dar să revenim la Catedral Plaza.

Vlad Arsene: În mod paradoxal turnul acesta, care a fost cel mai tare criticat pentru relaţia sa cu catedrala, pentru noi a fost de departe cel mai interesant proiect tocmai din punct de vedere  al relaţiei cu monumentul. Clădirea de birouri este axată est-vest şi holul înalt de la parter este complet închis cu panouri de sticlă de mari dimensiuni spre a oferi o percepere completă dinspre est asupra volumului principal al catedralei. În axul holului, structura turnului dezvăluie două ferestre ogivale pe zidul estic al catedralei care stabilesc o axă clară de orientare est-vest şi accentuează protocolul relaţiei între clădiri la nivelul ochiului.

Tocmai aceată relaţie la nivelul ochiului mi se pare foarte interesantă. Piaţa creată prin retragerea turnului pe segmentul sudic al terenului, permite percepţia catedralei dinspre Calea Victoriei şi stabileşte o relaţie imediată între cele două clădiri. Iniţial, piaţa trebuia să deschidă şi un acces direct către capela foarte frumosă aflată sub nivelul navei principale al catedralei, capelă la care acum se ajunge prin nişte coridoare întortocheate. O serie de trepte din piaţă ar fi deschis accesul la această capelă, relaţionând direct clădirile şi animând şi mai mult spaţiul pieţei. Tot în piaţă, o expoziţie de cărţi religioase de valoare ar fi trebuit să fie prezentă, închisă într-o cutie de sticlă, în apropierea acestui acces. Zidul estic al catedralei urma sa fie puternic luminat din piaţă, fiind vizibil şi noaptea din Calea Victoriei. La toate acestea s-a renunţat în urma retragerii susţinerii proiectului de către arhiepiscopie.

Din păcate, relaţia clădirii de birouri cu catedrala s-a discutat, sau mai bine zis condamnat dintr-un singur punct de vedere, cel al relaţiei de înălţime dintre cele două clădiri şi atât.

 

AZ: Vlad, acum câţiva ani mi-ai arătat nişte schiţe sau 3D-uri de început. Piaţa se întindea până la Universitatea de Arte, peste stradă. Era o propunere care mi s-a părut foarte interesantă.

VA: A existat o astfel de propunere. Clienţii mei au făcut o propunere în care tot drumul să fie preluat ca o piaţă şi asta în colaborare cu Universitatea de Arte. Dar pentru universitate s-a organizat un concurs de arhitectură şi din păcate acesta a fost făcut strict până la linia de proprietate a universităţii. Se putea propune un spaţiu public mult mai amplu, care să includă şi piaţa catedralei. Sper că undeva în viitor, acest aspect al extinderii pieţei şi integrării unei aripi noi a universităţii să fie reluat.

CŞ: Catedrala, care este construită la stradă, ar fi câştigat o piaţă în faţa ei.

 

Lecturi critice ale contextului

AZ: Haideţi să depăşim încercarea de a da nişte răspunsuri unor obiecţiuni pe care le-a demontat Andrei în comentariul lui la proiect. Să vedem care au fost preocupările legate de context, cum ziceai tu, în mod deliberat mai consistente decât la alte proiecte, şi să vedem cum au marcat ele efectiv soluţia realizată. Despre piaţă, eu te-aş întreba (un lucru de care am fost şi eu întrebat) de ce acel plan înclinat?

VA: Pentru că existau nişte denivelări puternice pe acest teren. La un moment dat, piaţa era orizontală, la cota de sus a terenului şi ca să ajungi la ea trebuia să urci nişte trepte. Era ca un podium, ca o scenă pe care urcai. Piaţa ridicată la nivelul accesului în catedrala, adică la 1,5 metri peste cota trotuarului la nivelul zonei inferioare a străzii, ar fi împiedicat percepţia progresivă completă a monumentului, venind dinspre Calea Victoriei. Piaţa inclinată mediază diferenţa de nivel între cotele superioare şi inferioare ale străzii şi stabileşte o bază mai largă de aşezare a celor două clădiri. Piaţa coboară înspre Calea Victoriei, facilitând vederea integrală a monumentului din această directie şi ancorând catedrala de teren în loc de a o suspenda pe o platformă ridicată.

Andrei Mărgulescu: Aş face următoarea remarcă: fotografiind şi alte proiecte ale dvs. mi-am dat seama că pentru evaluarea lor este neapărat necesară o lectură foarte clar împărţită pe mai multe scări – scara pietonului, poate o scară medie de impact în ţesutul urban… şi apoi una puternică la scara urbei. Eu am detectat elemente de contextualism în însăşi tratarea acestui volum la scară urbană. Voiam să vă întreb în ce măsură gândiţi un rol contextual al unui element de accent urban şi în ce măsură evaluaţi retroactiv o prezenţă pozitivă sau optimizabilă…

VA: Mie mi se pare că este foarte greu să prevezi toate aspectele impactului unei prezenţe pe înălţime într-un mediu dens construit. Analizezi şi anticipezi multe, dar multe altele rezultă după. A controla totul e şi imposibil şi contraproductiv. Oraşul este o alcătuire vie, iar clădirile sale au o viaţă care depăşeşte capacitatea de control a oricărui arhitect. Tocmai aspectele uneori neprevăzute şi valenţele ascunse ale unei clădiri, care se relevă numai în şi prin mijlocirea ţesutului urban înconjurător, conferă autenticitate şi interes arhitecturii. În fotografiile pe care le ai tu, Andrei, apare la un moment dat imaginea faţadei cu accesul în catedrală, care prin singularitatea rozariului şi a uşii de intrare, prin simetria întregii compoziţii, are o conotaţie de singularitate, de unicitate, de accent şi focus pe această singularitate. În fundal apare faţada de nord a turnului cu ferestre multiple de diverse dimensiuni, aranjate conform unui algoritm aparent întâmplător. Contrastul dintre cele două faţade le accentuează principiile compoziţionale şi le întăreşte percepţia de respectivă unicitate şi multiplicitate. Acest efect a fost cumva intuit dar nu conştientizat şi urmărit ca atare. A rezultat. Faţada turnului susţine în opinia mea esenţa compoziţiei faţadei principale a catedralei.

AM: Relaţia figură-fond?

 

Continuarea interviului poate fi găsită în nr 2/2012 al revistei Arhitext

 

This entry was posted on Thursday, May 24th, 2012 at 16:29. It is filed under Proiecte. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.