Andreea-Livia Ivanovici – Simplu și neclar
Să pornim de la ideea că orașul întruchipează un dialog care se poartă constant între clădirile, străzile, piețele și toate celelalte elemente componente ale sale. Să ne oprim puțin în spațiul urban și să fim atenți pentru câteva clipe la ceea ce vorbește fiecare dintre clădiri. Vom deveni receptori ai unor mesaje pe care orașul ni le trasmite. Oare? Vom putea auzi cu siguranță vorbe mari, care ne vor fascinază, dar este posibil ca înțelesul lor să ne scape în logica frazei. Poate fi aceasta o imagine distopică a unui oraș în care ne-am trezi asemeni unor indivizi aterizați dintr-o dată în mijlocul unei conversații în care, deși cunoaștem sau găsim înțelesul fiecărui cuvânt în parte, nu putem descifra logica frazelor ce o compun? …este doar un gând pe care îl putem uita.
Ce se întâmplă însă atunci când ști foarte bine cum arată o clădire, dar îi uiți mereu semnificația pe care funcțiunea ar trebui sa i-o confere, rezervându-i astfel o anumită poziție în raport cu contextul socio-urban?
Mi-a plăcut întotdeauna să scotocesc prin sertarele și dulapurile bunicii. De fiecare dată redescopeream o serie de obiecte care mă fascinau prin culoarea, forma, strălucirea, detaliile sau prin însăși compoziția lor.
De multe ori atunci când privesc arhitectura clădirilor contemporane, încerc o senzație asemănătoare. Ca arhitect mă las fascinată de compoziția unei clădiriri, de finisajele exterioare, de modul în care clădirea răspunde contextului etc. Astfel, scotocind printre proiectele acestei prime categorii a numărului, voi aprecia cu siguranță claritatea compoziției lor arhitecturale.
Continuarea articolului poate fi găsită în nr 1/2012 al revistei Arhitext
Leave a Reply
