Marian Iulia – Pe-un picior de pescăruș…

Cum să nu te intrige ideea de a gasi o „plajă urbană” în albul ubicuu care a cuprins Bucureştiul în ultima vreme? Numai gândul te încălzeşte un pic!

Cel puţin, acest gând a înmugurit când am citit pe coperta Numărului  6/2011 al revistei Arhitext: „plaje urbane”. De altfel, coperta în sine este o plajă urbană, un „ecosistem artificial”, pe care l-am descoperit ulterior în revistă. Să astept cu interes şi curiozitate transformarea Dâmboviţei, aşa cum a fost cândva, într-o „plajă urbană”… ?

Până atunci însă, m-am alăturat unui picnic pe iarba când portocalie, când perfect verde, am mers prin nisipul fin şi-am stat pe „minerale” din lemn, alături de feţele zâmbitoare ale oamenilor ce împânzesc aceste spaţii cu un puternic caracter social ascultând „French Films-Golden Sea” pe fundal, căci se potrivea la fix.

Nisipul urban, mirosul apei şi lejeritatea peisajului se completează surprinzător de bine cu ideea poetică a „Arhitecturii fără oameni”, fapt care, printre altele (mai complexe decât frivolitatea nisipului) ridică o problemă din ce în ce mai pregnantă în arhitectura actuală. Iconică, comercială, fotografică, ideală, vizionară?

În final, arhitectura, cu sau fără oameni, spaţiul urban sau natural, au în genetica lor, ascuns, un text. Textele devin poveşti, iar poveştile la rândul lor devin imagini, culoare, sensibilitate, filozofie. Proiectele prezentate au toate aceste atribute, plusul fiind “prospeţimea” care captivează atenţia şi interesul. Mi-a făcut plăcere să găsesc povestea ascunsă din acest număr şi-am să revin să o citesc cu siguranţă, retrasă într-o grădină secretă cu tentă de fabulos.

This entry was posted on Tuesday, February 14th, 2012 at 20:26. It is filed under Atelier. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.